FC Voluntari, gata de reluarea campionatului

În perioada de transferuri din iarna 2025/2026, conducerea clubului, alături de antrenorul Florin Pîrvu și de staff-ul acestuia, au transferat mai mulți jucători pentru atingerea obiectivului stabilit la începutul sezonului: revenirea în prima ligă. Astfel, la FC Voluntari au ajuns jucători din primele două ligi, dar și din afara României. Este vorba despre Mihai Roman, Lovro Cvek, Cătălin Tolea, Giovanni Petcu, Răzvan Neag și Steven N’Guessan.

Mihai Roman a fost împrumutat de la FC Argeș (Superliga României) până în această vară, echipă alături de care obținut promovarea în prima ligă în sezonul 2024/2025. Până acum, atacantul în vârstă de 33 de ani a activat atât în România (FCU Craiova, FC Petrolul Ploiești, FC Universitatea Cluj, CS Pandurii Târgu Jiu, CS U Craiova, FC Botoșani), cât și în campionate precum cele din Olanda (NEC Nijmegen), Israel (Maccabi Petah Tikva FC) și Azerbaijan (Neftchi PFK).

Fost campion al României, Lovro Cvek a semnat cu FC Voluntari din postura de jucător liber de contract. Mijlocașul a jucat ultima dată pentru HNK Sibenik din Croația. În perioada 2022 – 2024, Cvek a jucat pentru CFR 1907 Cluj, alături de care a și câștigat titlul în anul 2022. Anterior, el a mai trecut pe la echipe precum NK Celje (Slovenia), FK Senica (Slovacia) și FC Zorya Lugansk (Ucraina).

Cătălin Tolea a venit sub formă de împrumut de la FC Petrolul Ploiești (Superliga României) și va evolua pentru FC Voluntari până la finalul acestui sezon. Jucătorul în vârstă de 22 de ani poate juca atât ca fundaș stânga, mijlocaș ofensiv, dar și ca aripă dreaptă.

Mijlocașul Giovanni Petcu a fost transferat definitiv de la CS Dinamo la echipa noastră. Până la 25 de ani, Giovanni a jucat la echipe precum Progresul Spartac, CS Concordia Chiajna și CS Dinamo. El a bifat apariții atât în liga a doua, cât și în Cupa României.

Răzvan Neag va evolua în tricoul nostru până în această vară, după ce a fost împrumutat de la ACS Galaxy Timișoara. Mijlocașul de numai 18 ani a mai jucat până acum la CSC Dumbrăvița și Ceahlăul Piatra Neamț, unde a bifat și apariții în Cupa României.

Steven N’Guessan și FC Voluntari au semnat un acord valabil pe o perioadă de un an și jumătate. Noul nostru fundaș are 25 de ani și 1,97 metri înălțime. Până acum, Steven, care are cetățenie franceză și ivoriană, a evoluat în campionate precum cel din Elveția (Vevey-Sports, FC Stade-Lausanne-Ouchy), Belgia (UR La Louviere Centre) sau Bulgaria (FC Krumovgrad).

De asemenea, cinci jucători au părăsit echipa în această perioadă de transferuri. Este vorba despre: Mickael Panos (CSM Olimpia Satu Mare), Vlad Andreș (CSM Slatina), Denis Bujor(Poli Iași), Alberto Călin și Andrei Pandele(Chindia Târgoviște).

Sezonul regulat 2025/2026, aproape de final

După 17 etape, FC Voluntari a acumulat un total de 33 de puncte și ocupă locul 5 în clasamentul Ligii a II-a, la egalitate de puncte cu echipa de pe locul al patrulea, ASA Târgu Mureș. Ocupanta locului trei este echipa din Oradea, care se află la o distanță de numai două puncte de echipa noastră. Trei puncte ne despart de locul al doilea al clasamentului, ocupat de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în timp ce Corvinul Hunedoara ocupă primul loc, cu 10 puncte avans față de FC Voluntari.

Actualul sezon reprezintă o șansă importantă pentru ca echipa noastră să se întoarcă în prima ligă. Pentru a face acest lucru, FC Voluntari trebuie să termine sezonul regulat între primele șase echipe.
Până la finalul sezonului, echipa noastră mai are de disputat cel puțin patru meciuri:
Etapa 18: FC Voluntari – CSA Steaua București
Etapa 19: CSM Ceahlăul Piatra Neamț – FC Voluntari
Etapa 20: FC Voluntari – FC Bacău
Etapa 21: Gloria Bistrița – FC Voluntari

FC Voluntari își continuă astfel drumul înapoi spre prima ligă, acolo unde a ajuns pentru prima dată în anul 2015, la cinci ani după înființare. În următorii nouă ani petrecuți în Liga I, FC Voluntari a reușit să câștige trofee importante: Cupa României (2016/2017) și Supercupa României (2017).