Turul play-off-ului Ligii a II-a s-a încheiat pentru FC Voluntari cu o victorie împotriva echipei Steaua București, într-un meci disputat acasă, pe stadionul „Anghel Iordănescu”. Echipa noastră continuă, astfel, evolutia bună din acest sezon și, implicit, drumul spre obiectivul principal: revenirea în prima ligă.

„Credem în continuare. Acesta este spiritul nostru. […] Am avut acest obiectiv de la început, știm pentru ce ne batem.” – Florin Pîrvu

Cinci meciuri, patru victorii și un egal

În prima parte a acestui play-off, FC Voluntari a dat dovada de maturitate, unitate și de o dorință extraordinară de a câștiga. Play-off-ul a debutat pentru noi cu o victorie importantă împotriva echipei AFC Chindia Târgoviște, în care FC Voluntari a marcat de cinci ori. O alta victorie a venit și în primul meci disputat în deplasare, contra FC Bihor Oradea. De asemenea, FC Voluntari a ținut piept liderului Ligii a II-a, Corvinul Hunedoara, echipă pe care a reușit să o învingă cu scorul de 1-0, acasă. Deplasarea de la Sfântul Gheorghe a adus un singur punct pentru echipa noastră, în timp ce ultimul meci de la jumătatea acestei faze a competiției a adus, din nou, trei puncte la Voluntari, împotriva Stelei. Astfel, în cele cinci partide disputate până în acest moment, jucătorii noștri au reușit să câștige 13 puncte.

„Vreau și ne dorim să ducem până la final acest parcurs pe care l-am început. Să câștigăm și să ne batem pentru fiecare meci.” – Florin Pîrvu

FC Voluntari, în topul Ligii a II-a

La nivelul clasamentului, FC Voluntari se menține pe primele poziții, cu un total de 52 de puncte. Primul loc în clasamentul Ligii a II-a este ocupat, în continuare, de Corvinul Hunedoara, în timp ce pe locul secund se află Sepsi OSK. Echipa noastră continuă să arate, astfel, că poate concura la un nivel ridicat și are toate argumentele pentru a-și atinge obiectivul în acest sezon.

În același timp, sprijinul suporterilor poate avea un rol decisiv în acest parcurs. FC Voluntari le mulțumește tuturor celor care au trăit alături de noi în acest sezon, de pe stadion sau din fața televizoarelor. Acum, facem un apel către toți suporterii echipei, dar și către toți locuitorii din Voluntari, să fie alături de noi în meciurile rămase, să vină la stadion și să susțină echipa din tribune. Numai împreună, putem transforma acest obiectiv în realitate și putem aduce, din nou, fotbalul mare acasă, în Voluntari!