Condiții excelente de pregătire și un joc promițător în prima repriză împotriva unei echipe de prima ligă cehă.
FC Voluntari a debutat în seria meciurilor amicale din cadrul cantonamentului din Antalya cu o partidă împotriva echipei FK Mlada Boleslav, ocupanta locului 6 în prima ligă a Cehiei și participantă în UEFA Conference League. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-3, după ce la pauză scorul a fost egal, 1-1.
Echipa noastră a avut o primă repriză foarte bună, reușind să impresioneze prin organizare, intensitate și câteva faze spectaculoase. Doru Andrei a marcat un gol deosebit, încheind o acțiune bine construită de întregul compartiment ofensiv. Totodată, echipa a demonstrat o atitudine combativă pe teren.
În repriza a doua, staff-ul tehnic a făcut mai multe schimbări pentru a oferi minute jucătorilor tineri și a testa noi formule de joc. Pentru adversari au înscris Pulkrab Matej (2 goluri) și Langhamer Daniel.
Declarația antrenorului Mihai Iosif după primul meci de pregătire din Antalya
La finalul partidei, antrenorul principal, Mihai Iosif, a evidențiat valoarea acestui test și a oferit detalii despre starea echipei:
„A fost un meci de pregătire foarte bun. Să nu uităm că Mlada Boleslav este o echipă de pe locul 6 în prima ligă a Cehiei, participantă în Conference League. Am avut o primă repriză foarte bună, scorul fiind 1-1, iar în partea a doua a jocului, pe lângă jucătorii experimentați, am dorit să vedem și câțiva tineri la lucru. Echipa am simțit-o motivată, dar evident că mai avem de pus la punct anumite lucruri.”
Referindu-se de obiectivele clubului din perioada imediată, antrenorul nostru a declarat: “Vorbim în fiecare zi cu toții că trebuie să facem totul pentru a readuce Voluntariul în prima ligă. Va fi o perioadă grea pentru toată lumea, dar de aceea suntem aici, să facem totul cât putem de bine. Mai este o lună până la începerea campionatului și sperăm să readucem zâmbetul pe chipul tuturor. Doar împreună putem reuși!”
Condiții excelente de pregătire
Jucătorii și staff-ul tehnic s-au declarat mulțumiți de condițiile de pregătire din Antalya, care sunt la superlativ. Infrastructura sportivă și facilitățile oferite de hotelul unde echipa este cazată asigură cadrul perfect pentru antrenamente și recuperare.
Următorul test amical
Programul din Antalya continuă, iar următorul meci amical este programat pe 25 ianuarie, împotriva formației FC Zhetysu din Kazahstan.