
Academia FC Voluntari a urcat pe locul 6 în topul academiilor de fotbal din România
Academia de fotbal FC Voluntari a fost recunoscută la nivel național în Clasificarea Academiilor de copii și juniori 2025, realizată de Federația Română de Fotbal, ocupând un merituos loc 6 din 124 de cluburi evaluate, cu un punctaj de 87,49.
Clasament complet AICI
Această clasare confirmă direcția corectă în care ne-am îndreptat în ultimii ani și ne așază, cu mândrie, alături de nume consacrate ale fotbalului juvenil românesc precum Farul Constanța, Csikszereda și Viitorul Cluj, ocupantele podiumului din acest an.

Academia FC Voluntari – mai mult decât un centru de formare
Înființată în 2010, ca proiect al Primăriei și Consiliului Local Voluntari, academia noastră a crescut an de an, devenind un loc unde fotbalul se învață prin răbdare, muncă și multă pasiune.
Astăzi, peste 550 de copii și juniori își construiesc visul în culorile clubului, beneficiind de:
* O baza moderna de antrenament si de pregatire
* Terenuri de antrenament cu nocturna
* Cantonamente de pregatire
* Participarea la competitii diverse, turnee si campionate
* Antrenori de specialitate
* Echipament sportiv
Un rezultat care vorbește despre oameni
Locul obținut în topul academiilor nu este doar un scor într-un clasament. Este rezultatul firesc al unei munci făcute cu pasiune, al unei filozofii în care credem și al unei comunități unite:
• Antrenorii noștri sunt mai mult decât formatori – sunt mentori care lucrează cu grijă și responsabilitate pentru fiecare etapă din drumul unui junior către performanță;
• Jucătorii, indiferent de vârstă, dau dovadă de curaj, pasiune și o dorință sinceră de a progresa;
• Părinții și familiile sunt partenerii noștri de încredere, cei care cred în proiect și în valorile noastre, oferindu-ne sprijin constant.
Această reușită aparține tuturor.


Privim spre viitor, cu aceeași ambiție și determinare
Ne bucurăm de acest succes, dar știm că este doar o etapă. Vom continua să investim în:
• Infrastructura sportivă, pentru a oferi cele mai bune condiții de pregătire;
• Formarea continuă a antrenorilor și a echipei de suport;
• Identificarea și promovarea tinerelor talente din cadrul academiei.
Mulțumim fiecăruia dintre voi – antrenori, jucători, părinți, staff – pentru că ați pus suflet în acest drum. Împreună, facem mai mult decât fotbal.Formăm caractere. Construim viitorul.
Felicitări tuturor pentru această realizare! Fiecare zi petrecută la academie scrie o nouă pagină din povestea noastră.
Și ce poveste frumoasă continuăm să scriem…